Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 7:20-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. Acan i-a răspuns lui Iosua: – Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva DOMNULUI , Dumnezeul lui Israel, și iată ce am făcut:

21. am văzut în prada de război o manta frumoasă din Șinar, două sute de șecheli de argint și un obiect de aur în greutate de cincizeci de șecheli. Le-am poftit și le-am luat. Acum sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele.

22. Iosua a trimis niște soli care au alergat spre cort. Și iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, argintul fiind sub ele.

23. Le-au luat de acolo și le-au adus la Iosua și la adunarea israeliților, înfățișându-le înaintea DOMNULUI.

24. Atunci Iosua și toți cei din Israel l-au luat pe Acan, fiul lui Zerah, au luat argintul, mantaua, obiectul de aur, pe fiii și pe fiicele lui, vitele, măgarii și oile lui, cortul și tot ce-i aparținea lui și i-au dus în valea Acor.

25. „De ce ne-ai tulburat astfel?“ l-a întrebat Iosua. „Ei bine, și pe tine te va tulbura DOMNUL astăzi!“ a continuat Iosua. Și toți cei din Israel l-au omorât cu pietre. Apoi i-au ars în foc și i-au acoperit cu pietre,

26. ridicând peste ei un morman mare de pietre, care poate fi văzut și astăzi. Atunci DOMNUL S-a întors din mânia Lui aprigă. Valea aceea a purtat numele Acor până în ziua aceasta.

Citiți capitolul complet Iosua 7