Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 6:1-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Ierihonul era închis și fortificat din cauza israeliților. Nimeni nu ieșea din el și nimeni nu intra în el.

2. DOMNUL i-a zis lui Iosua: „Iată că dau în mâna ta Ierihonul cu regele și cu luptătorii lui viteji.

3. Toți oamenii înarmați să mărșăluiască în jurul cetății, înconjurând-o o singură dată. Așa să faceți timp de șase zile.

4. Șapte preoți să meargă înaintea Chivotului, purtând fiecare câte o trâmbiță din corn de berbec. În ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori, iar preoții să sune din trâmbițe.

5. Când trâmbițele din corn de berbec vor suna prelung și le veți auzi sunetul, tot poporul să scoată strigăte puternice. Atunci zidul cetății va cădea la pământ și poporul va putea să atace, fiecare bărbat drept înainte!“

6. Iosua, fiul lui Nun, a chemat preoții și le-a spus: „Luați Chivotul Legământului și șapte preoți să poarte trâmbițele înaintea Chivotului DOMNULUI.“

7. Apoi a spus poporului: „Porniți și înconjurați cetatea, iar oamenii înarmați să pornească înaintea Chivotului DOMNULUI.“

8. După ce Iosua a vorbit poporului, cei șapte preoți care purtau trâmbițele înaintea DOMNULUI au trecut în față, sunând din trâmbițe, iar Chivotul Legământului cu DOMNUL venea în urma lor.

Citiți capitolul complet Iosua 6