Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 21:7-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Urmașilor lui Merari li s-au dat douăsprezece cetăți pe teritoriul clanurilor din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon.

8. Israeliții au dat astfel leviților cetățile acestea cu pășunile din jur, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise.

9. Pe teritoriul seminției urmașilor lui Iuda și al seminției urmașilor lui Simeon au dat următoarele cetăți menționate pe nume,

10. cetăți care au revenit urmașilor lui Aaron din clanurile chehatiților (urmașii lui Levi), căci ei au ieșit primii la sorți:

11. le-au dat Chiriat-Arba (Hebron) – Arba fusese tatăl lui Anac – cu pășunile din jur, în regiunea muntoasă a lui Iuda;

12. însă câmpia cetății și satele dimprejurul ei i-au fost date ca moștenire, lui Caleb, fiul lui Iefune.

13. Au dat deci Hebronul urmașilor preotului Aaron, ca cetate de refugiu pentru ucigași, cu pășunile din jur, precum și Libna cu pășunile din jur,

14. Iatir cu pășunile din jur, Eștemoa cu pășunile din jur,

15. Holon cu pășunile din jur, Debir cu pășunile din jur,

16. Ayin cu pășunile din jur, Iuta cu pășunile din jur și Bet-Șemeș cu pășunile din jur – nouă cetăți pe teritoriul acestor două seminții;

17. pe teritoriul seminției lui Beniamin le-au dat: Ghivon cu pășunile din jur, Gheva cu pășunile din jur,

18. Anatot cu pășunile din jur și Almon cu pășunile din jur – patru cetăți.

19. Toate cetățile preoților, urmașii lui Aaron, cu pășunile din jurul lor erau în număr de treisprezece.

20. Celorlalți leviți care au mai rămas din clanurile urmașilor lui Chehat, li s-au dat cetăți pe teritoriul seminției lui Efraim:

21. le-au dat Șehem, cetatea de refugiu pentru ucigași, cu pășunile din jur, în regiunea muntoasă a lui Efraim, Ghezer cu pășunile din jur,

22. Chibțayim cu pășunile din jur și Bet-Horon cu pășunile din jur – patru cetăți;

23. pe teritoriul seminției lui Dan le-au dat: Elteke cu pășunile din jur, Ghibeton cu pășunile din jur,

24. Aialon cu pășunile din jur și Gat-Rimon cu pășunile din jur – patru cetăți;

Citiți capitolul complet Iosua 21