Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 18:14-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Hotarul de apus pornea de la muntele din partea de sud a Bet-Horonului și se întorcea către sud înspre Chiriat-Baal (Chiriat-Iearim), una din cetățile urmașilor lui Iuda. Acesta era hotarul de apus.

15. Hotarul de sud începea de la marginea Chiriat-Iearimului, în apus, continua până la izvorul de apă de la Neftoah,

16. cobora către marginea muntelui care se află în fața văii Ben-Hinom, în nordul văii Refaim, și cobora apoi prin valea Hinom spre partea de sud a Iebusului până la En-Roghel.

17. Se întorcea înspre nord, atingând En-Șemeș, apoi Ghelilot, care se află în fața Înălțimii Adumim, continua pe la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben,

18. cobora până în partea de nord a Bet-Arabei și apoi cobora spre Araba,

19. trecea prin partea de nord a cetății Bet-Hogla și atingea golful din partea de nord a Mării Sărate, în dreptul gurii de vărsare a Iordanului. Acesta era hotarul de sud.

20. Iordanul era hotarul din partea de răsărit. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, cu hotarele ei de jur împrejur.

21. Cetățile seminției urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, erau următoarele: Ierihon, Bet-Hogla, Emek-Kețiț,

22. Bet-Araba, Țemarayim, Betel,

23. Avim, Para, Ofra,

24. Chefar-Amoni, Ofni și Gheva – douăsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.

25. Ghivon, Rama, Beerot,

26. Mițpa, Chefira, Moța,

27. Rechem, Irpeel, Tarala,

28. Țela, Elef, Iebus sau Ierusalim, Ghiva și Chiriat – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor.

Citiți capitolul complet Iosua 18