Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 18:1-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Întreaga comunitate a israeliților s-a strâns la Șilo și au așezat acolo Cortul Întâlnirii, țara fiind sub stăpânirea lor.

2. Mai rămăseseră însă șapte seminții ale israeliților cărora nu li se dăduse partea de moștenire.

3. Atunci Iosua le-a zis israeliților: „Până când mai amânați să luați în stăpânire teritoriul pe care vi l-a dat DOMNUL , Dumnezeul strămoșilor voștri?

4. Alegeți câte trei bărbați din fiecare seminție, iar eu îi voi trimite să străbată țara și să facă o descriere a ei în vederea împărțirii moștenirii, după care se vor întoarce la mine.

5. Veți împărți teritoriul în șapte, dar Iuda va rămâne în teritoriul lui din sud, iar cei din Casa lui Iosif vor rămâne în teritoriul lor din nord.

6. Faceți o descriere a țării împărțite în șapte părți și aduceți-mi-o, iar eu voi arunca sorțul pentru voi în prezența DOMNULUI , Dumnezeul vostru.

7. Leviții nu vor avea o parte la fel ca voi, fiindcă moștenirea lor este preoția DOMNULUI , iar Gad, Ruben și jumătate din Manase și-au primit moștenirea dincolo de Iordan, teritoriu care le-a fost dat de către Moise, robul DOMNULUI.“

8. Când bărbații au fost gata să plece ca să scrie despre țară, Iosua le-a poruncit astfel: „Duceți-vă, străbateți țara și faceți o descriere a ei, după care întoarceți-vă la mine, iar eu voi arunca sorțul pentru voi în prezența Domnului , la Șilo.“

9. Bărbații aceia au plecat și au străbătut țara, împărțind-o în șapte părți și scriind pe un sul o descriere a acesteia, potrivit cetăților ei, după care s-au întors la Iosua, în tabăra de la Șilo.

10. Acolo, Iosua a aruncat sorțul pentru ei în prezența DOMNULUI și le-a împărțit israeliților teritoriul, dând fiecăruia partea lui.

11. O parte a revenit seminției urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor își avea hotarele între teritoriul urmașilor lui Iuda și cel al urmașilor lui Iosif.

12. Hotarul lor din nord începea de la Iordan, urca pe la capătul de nord al Ierihonului, continua spre apus prin munți și ajungea în pustia Bet-Aven.

Citiți capitolul complet Iosua 18