Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 17:4-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Ele s-au prezentat înaintea preotului Elazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, și înaintea conducătorilor, spunând: „ DOMNUL i-a poruncit lui Moise să ne fie dată o moștenire în mijlocul rudelor noastre.“ Iosua le-a dat o parte de moștenire printre frații tatălui lor, întocmai după porunca DOMNULUI.

5. Teritoriul lui Manase era alcătuit astfel din zece părți, în afară de Ghilad și Bașan, care erau dincolo de Iordan,

6. căci fetele lui Manase primiseră o moștenire printre fiii acestuia, iar ținutul Ghiladului fusese dat celorlalți fii ai lui Manase.

7. Hotarul teritoriului manasit se întindea de la Așer până la Micmetat, în partea de răsărit a Șehemului, continuând spre sud până la locuitorii din En-Tapuah.

8. Regiunea Tapuahului aparținea lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase aparținea efraimiților.

9. Hotarul cobora apoi prin sudul uedului Kana. Aceste cetăți efraimite se aflau pe teritoriu manasit, hotarul lui Manase trecând pe la nord de ued și ajungând apoi la țărmul mării.

10. În sud era teritoriul lui Efraim, iar în nord, cel al lui Manase, ambele având ieșire la mare, hotarul atingând apoi teritoriul lui Așer în partea de nord și pe cel al lui Isahar în partea de răsărit.

11. Manase mai avea stăpânire în Isahar și în Așer peste Bet-Șan cu satele dimprejurul lui, peste Ibleam cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Dor cu satele dimprejurul lui, precum și peste locuitorii din En-Dor cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Taanah cu satele dimprejurul lui și peste locuitorii din Meghido cu satele dimprejurul lui – cele trei înălțimi.

12. Manasiții nu au putut însă să ocupe acele cetăți și, prin urmare, canaaniții au continuat să locuiască în acea regiune.

13. Dar atunci când israeliții au devenit destul de puternici, i-au pus pe canaaniți la muncă forțată; de izgonit însă nu i-au izgonit.

14. Urmașii lui Iosif l-au întrebat pe Iosua: – De ce nouă ne-ai dat doar o singură parte și un singur teritoriu ca moștenire? Noi suntem un popor numeros și până acum am fost binecuvântați de DOMNUL.

15. – Dacă sunteți un popor atât de numeros și nu vă mai cuprinde regiunea muntoasă a lui Efraim, le-a răspuns Iosua, atunci duceți-vă spre pădure și tăiați-o ca să vă faceți loc în teritoriul periziților și al refaiților!

Citiți capitolul complet Iosua 17