Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 52:12-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, care era în slujba împăratului Babilonului, a pătruns în Ierusalim.

13. El a dat foc Casei Domnului , palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. A dat foc tuturor caselor mari.

14. Toată oștirea caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat toate zidurile din jurul Ierusalimului.

15. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate o parte din cei mai săraci oameni, poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii.

16. Totuși Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile.

17. Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului , precum și piedestalele și „marea“ de bronz care erau în Casa Domnului și au dus tot bronzul la Babilon.

18. Au luat vasele, lopețile, mucarnițele, potirele, farfuriile și toate uneltele de bronz cu care se făcea slujba.

19. Căpetenia gărzilor a mai luat și lighenele, cădelnițele, cupele, oalele, sfeșnicele, lingurile și cupele folosite la jertfele de băutură – tot ce era de aur sau de argint.

20. Cei doi stâlpi, marea, cei doisprezece boi de bronz care erau sub mare și piedestalele, toate aceste unelte de bronz pe care le făcuse regele Solomon pentru Casa Domnului , aveau o greutate care nu se putea cântări.

21. În ce privește stâlpii, fiecare stâlp era înalt de optsprezece coți, avea circumferința de doisprezece coți, grosimea de patru degete și era gol pe dinăuntru.

22. Fiecare avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea unui capitel era de cinci coți, capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rodiile lui, era la fel.

23. Erau nouăzeci și șase de rodii pe fiecare parte; toate rodiile aflate de jur împrejurul rețelei erau în număr de o sută.

24. Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang și pe cei trei paznici ai porții.

25. Din cetate a luat un ofițer care avea în subordine ostași și încă șapte oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate; l-a mai luat pe scribul conducătorului oștirii, care recruta bărbați din poporul țării, și pe încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în cetate.

26. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla.

Citiți capitolul complet Ieremia 52