13. „Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca un vârtej, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci vom fi distruși!“
14. „Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15. Căci o voce strigă din Dan și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
16. Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta! Iată, vestiți în Ierusalim că niște asediatori vin dintr-o țară îndepărtată și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
17. Ca cei care păzesc un ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.
18. Căile și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este și cum te pătrunde până în inimă!“
19. „Ah, măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc în durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război.
20. Se vestește dărâmare după dărâmare, căci toată țara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate dintr-odată, iar acoperișul într-o clipă.
21. Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței?“
22. „Cei din poporul Meu sunt nebuni; ei nu Mă cunosc. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de discernământ. Sunt pricepuți să facă răul; nu știu să facă binele.“
23. „Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor a pierit.
24. Mă uit la munți și iată că ei se cutremură iar toate dealurile se clatină.
25. Mă uit și iată că nu mai este nici un om și toate păsările cerului au fugit.
26. Mă uit și iată că ținutul roditor este un pustiu și toate cetățile lui sunt dărâmate înaintea Domnului și înaintea aprigei Lui mânii.
27. Căci așa vorbește Domnul : «Toată țara va fi pustiită, însă nu o voi distruge complet.
28. Din cauza aceasta pământul se va jeli, iar cerurile se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu-Mi pare rău și nici nu mă voi răzgândi!»
29. La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor toți cei din cetăți o iau la fugă; se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele.
30. Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în roșu, te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să-ți ia viața.
31. Aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: «Vai de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigașilor!»“