Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 37:4-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Pe atunci, Ieremia era liber să umble prin popor, căci încă nu fusese aruncat în temniță.

5. Oștirea lui Faraon ieșise din Egipt, iar când caldeenii, care asediau Ierusalimul, au auzit vestea aceasta, s-au retras din Ierusalim.

6. Cuvântul Domnului a venit la profetul Ieremia și i-a zis:

7. „Așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Spuneți-i regelui lui Iuda care v-a trimis la Mine că oștirea lui Faraon, care a ieșit din Egipt pentru a vă veni în ajutor, se va întoarce înapoi în țara ei, în Egipt,

8. iar caldeenii vor reveni și vor lupta împotriva acestei cetăți; ei o vor cuceri și îi vor da foc.»“

9. „Așa vorbește Domnul : «Nu vă înșelați singuri, zicând: ‘Caldeenii se vor depărta definitiv de la noi!’, căci ei nu se vor depărta.

10. Și chiar dacă ați birui întreaga oștire a caldeenilor, care se luptă împotriva voastră, și ar mai rămâne dintre ei doar câțiva oameni răniți în corturile lor, tot se vor ridica și vor da foc acestei cetăți!»“

11. După ce oștirea caldeenilor s-a retras din fața Ierusalimului de frica oștirii lui Faraon,

Citiți capitolul complet Ieremia 37