Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 34:12-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Atunci Cuvântul Domnului a venit la Ieremia și i-a zis:

13. „Așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Eu am încheiat un legământ cu strămoșii voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa sclaviei, și le-am zis:

14. ‘După șapte ani, fiecare din voi să elibereze pe fratele său evreu, care i se vinde lui ca sclav. Șase ani să-ți slujească, după care să-l eliberezi!’ Strămoșii voștri însă nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea la ce le-am spus.

15. Nu demult, voi v-ați întors și ați făcut ce este drept în ochii Mei, fiecare dintre voi vestind eliberarea semenului său și încheind un legământ înaintea Mea în Casa peste care este chemat Numele Meu.

16. Dar acum, v-ați răzgândit și Mi-ați profanat Numele. Fiecare dintre voi și-a luat înapoi sclavul și sclava pe care îi eliberase și pe care îi lăsase să meargă oriunde ar fi vrut. I-ați forțat să devină iarăși sclavul și sclava voastră.»

17. De aceea, așa vorbește Domnul : «Pentru că nu M-ați ascultat și nu ați vestit eliberarea pentru fratele și pentru semenul vostru, iată, vestesc și Eu împotriva voastră ‘eliberarea’, zice Domnul , ‘eliberarea’ sabiei, a molimei și a foametei. Vă voi face o pricină de groază pentru toate regatele pământului.

18. Oamenilor care au încălcat legământul Meu și care n-au împlinit cuvintele legământului pe care l-au încheiat înaintea Mea, le voi face întocmai ca vițelului pe care l-au tăiat în două și au trecut printre cele două jumătăți ale lui.

19. Pe conducătorii lui Iuda și ai Ierusalimului, pe eunuci, pe preoți și pe toți cei din poporul țării care au trecut printre cele două părți ale vițelului,

20. îi voi da în mâinile dușmanilor lor și a celor ce caută să le ia viața. Hoiturile lor vor deveni mâncare pentru păsările cerului și pentru fiarele pământului.

21. Pe Zedechia, regele lui Iuda, și pe conducătorii lui îi voi da în mâinile dușmanilor lor, în mâinile celor ce caută să le ia viața, în mâinile oștirii împăratului Babilonului, care s-a retras de la voi.

22. Iată, voi da poruncă, zice Domnul , și-i voi aduce înapoi la cetatea aceasta. Se vor lupta împotriva ei, o vor cuceri și îi vor da foc. Voi preface cetățile lui Iuda într-o pustie lipsită de locuitori.»“

Citiți capitolul complet Ieremia 34