Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 32:7-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. «Hanamel, fiul unchiului tău Șalum, va veni la tine să-ți spună: ‘Cumpără terenul meu din Anatot, deoarece tu ai dreptul de răscumpărare și-l poți cumpăra.’»“

8. Hanamel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cum îmi spusese Domnul , în curtea temniței și mi-a zis: „Cumpără, te rog, terenul meu din Anatot, în teritoriul lui Beniamin, căci tu ai dreptul de moștenire și de răscumpărare, cumpără-l!“ Am știut că acesta era Cuvântul Domnului ,

9. așa că am cumpărat de la Hanamel, fiul unchiului meu, terenul din Anatot și i-am cântărit șaptesprezece șecheli de argint.

10. Am semnat și pecetluit actul, am pus martori și i-am cântărit argintul într-o cumpănă.

11. Am luat apoi actele de cumpărare, atât pe cel pecetluit, în care erau termenii și condițiile cumpărării, cât și pe cel nepecetluit,

12. și i le-am dat lui Baruc, fiul lui Neria, fiul lui Mahseia, în prezența vărului meu Hanamel, a martorilor care au semnat actele de cumpărare și în prezența tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniței.

13. În prezența lor i-am dat lui Baruc următoarea poruncă:

14. „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ia aceste documente, atât actul de cumpărare pecetluit, cât și pe cel nepecetluit, și pune-le într-un vas de pământ ca să se păstreze multă vreme!»

15. Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Se vor mai cumpăra case, terenuri și vii în țara aceasta.»“

16. După ce am dat actele de cumpărare a terenului lui Baruc, fiul lui Neria, m-am rugat Domnului astfel:

Citiți capitolul complet Ieremia 32