Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 31:34-37 Noua Traducere în limba Română (NTR)

34. Și nici unul nu va mai învăța pe semenul sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște-L pe Domnul!», pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul , căci le voi ierta fărădelegea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.“

35. „Așa vorbește Domnul , Cel Care a pus soarele să lumineze ziua, Cel Care a rânduit luna și stelele să lumineze noaptea, Cel Care stârnește marea și face să-i urle valurile, – Domnul Oștirilor este Numele Său:

36. «Dacă vor dispărea aceste rânduieli dinaintea Mea, zice Domnul , atunci și sămânța lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!»“

37. „Așa vorbește Domnul : «Dacă cerurile de sus vor putea fi măsurate și temeliile de jos ale pământului vor putea fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu întregul neam al lui Israel pentru tot ce a făcut, zice Domnul.»“

Citiți capitolul complet Ieremia 31