Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 31:1-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. „În vremea aceea, zice Domnul , Eu voi fi Dumnezeul tuturor clanurilor lui Israel, iar ei vor fi poporul Meu.“

2. „Așa vorbește Domnul : «Poporul care a scăpat de sabie a găsit milă în pustie. Eu voi veni și îi voi da odihnă lui Israel.»“

3. „ Domnul i S-a arătat de departe, zicându-i: «Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea Îmi păstrez îndurarea față de tine!

4. Te voi zidi din nou și vei fi rezidită, fecioară Israel! Te voi împodobi iarăși cu tamburine și vei ieși la dans cu cei ce te înveselesc.

5. Vei planta iarăși vii pe dealurile Samariei, iar cei ce le vor planta se vor bucura de roadele lor,

6. căci vine ziua când străjerii vor proclama pe muntele lui Efraim astfel: ‘Haideți să ne suim la Sion, la Domnul , Dumnezeul nostru!’»“

7. „Așa vorbește Domnul : «Strigați de bucurie pentru Iacov! Chiuiți de veselie pentru cel ce este fruntea neamurilor! Faceți-vă auziți, cântați laude și ziceți: ‘Izbăvește, Doamne , pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!’

8. Îi voi aduce înapoi din țara de nord și îi voi aduna de la marginile pământului. Între ei va fi și orbul și șchiopul, și femeia însărcinată și cea în durerile nașterii. O mare mulțime se va întoarce.

Citiți capitolul complet Ieremia 31