Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 17:8-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. El este ca un pom sădit lângă ape, care își întinde rădăcinile spre râu. Lui nu-i este frică de căldură și frunzișul lui este întotdeauna verde. În anul secetei nu se îngrijorează și nu încetează să aducă rod.»“

9. „Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și este fără vindecare. Cine poate să o cunoască?“

10. „Eu, Domnul , cercetez inima și încerc adâncul ființei, ca să dau fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.“

11. „Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le-a ouat, așa este omul care câștigă bogății pe nedrept. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui, iar la urmă nu va fi decât un nebun.

12. Tron glorios, înălțat de la început, așa este locul Sanctuarului nostru!

13. Doamne , Nădejdea lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine! Cei care se abat de la Tine vor fi scriși pe pământ, căci Îl părăsesc pe Domnul , Izvorul apelor vii!“

14. „Vindecă-mă, Doamne , și voi fi vindecat! Mântuiește-mă, și voi fi mântuit, căci Tu ești lauda mea!

15. Iată, ei îmi zic: «Unde este Cuvântul Domnului? Să se împlinească dar!»

16. Iar eu, ca să Te urmez, n-am refuzat să fiu păstor, nici n-am dorit ziua nenorocirii, Tu știi. Ce a ieșit de pe buzele mele este descoperit înaintea Ta.

17. De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu ești refugiul meu în ziua nenorocirii.

Citiți capitolul complet Ieremia 17