Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 12:2-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. Tu i-ai plantat, iar ei au prins rădăcină. Cresc și aduc rod. Tu ești întotdeauna pe buzele lor, dar departe de inimile lor.

3. Totuși Tu, Doamne , mă cunoști; mă vezi și îmi cercetezi inima cu privire la Tine.Înhață-i ca pe niște oi care trebuie înjunghiate! Pune-i deoparte pentru ziua măcelului!

4. Până când va zăcea pârjolită țara și se va usca iarba de pe câmpii? Din cauza răutății locuitorilor țării, animalele și păsările au pierit. Căci ei zic: «El nu ne va vedea sfârșitul!»

5. „Dacă ai alergat cu cei ce aleargă iar ei te-au obosit, cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai? Într-o țară liniștită te crezi în siguranță, dar ce vei face la revărsarea Iordanului?

6. Chiar și frații tăi, propria ta familie, te trădează; ei înșiși strigă în gura mare după tine. Nu te încrede în ei chiar dacă te vorbesc de bine.

7. Mi-am părăsit Casa, Mi-am abandonat moștenirea, am dat-o pe iubita sufletului Meu în mâinile dușmanilor ei.

8. Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure: și-a ridicat glasul împotriva Mea, de aceea o urăsc.

9. N-a ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriță, înconjurată de celelalte păsări de pradă? «Duceți-vă și strângeți toate fiarele câmpului, aduceți-le ca s-o mănânce!»

10. Mulți păstori Mi-au distrus via și Mi-au călcat ogorul în picioare; Mi-au prefăcut ogorul Meu cel plăcut într-un deșert pustiit.

11. Au făcut din el un pustiu; pustiit, el se jelește înaintea Mea. Toată țara a fost devastată, căci nimănui nu-i pasă.

12. Distrugătorii au sosit pe toate înălțimile sterpe din pustie, căci sabia Domnului mănâncă țara de la un capăt la celălalt și nimeni nu va avea pace.

Citiți capitolul complet Ieremia 12