Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 9:13-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ.

14. Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori,

15. Îmi voi aminti de legământul pe care l-am făcut cu voi și cu toate viețuitoarele de toate felurile. Apele nu vor mai deveni niciodată potop care să distrugă toate creaturile.

16. Când curcubeul va fi în nori, îl voi vedea și Îmi voi aminti de legământul veșnic dintre Dumnezeu și toate viețuitoarele de toate felurile care sunt pe pământ.“

17. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut cu toate creaturile care sunt pe pământ.“

18. Fiii lui Noe, care au ieșit din arcă, au fost: Sem, Ham și Iafet. Ham a fost tatăl lui Canaan.

19. Aceștia trei au fost fiii lui Noe și din ei s-au răspândit oameni pe tot pământul.

20. Noe a început să lucreze pământul și a plantat o vie.

21. El a băut vin, s-a îmbătat și s-a dezbrăcat în cortul său.

22. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și le-a spus despre acest lucru celor doi frați ai săi de afară.

23. Dar Sem și Iafet au luat o haină, și-au pus-o pe umeri, au intrat în cort mergând cu spatele și au acoperit goliciunea tatălui lor; fețele lor erau întoarse, astfel încât ei n-au văzut goliciunea tatălui lor.

24. Când Noe s-a trezit din beție și a aflat ce i-a făcut fiul său cel tânăr,

25. a zis: „Blestemat să fie Canaan; să fie cel mai de jos dintre sclavi pentru frații săi.“

Citiți capitolul complet Geneza 9