Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 7:4-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. pentru că, peste șapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe pământ toate viețuitoarele pe care le-am făcut.“

5. Noe a făcut toate aceste lucruri așa cum i-a poruncit Domnul.

6. Noe avea șase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ.

7. Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi, pentru ca să scape de apele potopului.

8. Dintre vitele curate și necurate, dintre păsările și toate animalele mici care mișună pe pământ

9. au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul și femelă, așa cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe.

10. După șapte zile, au venit pe pământ apele potopului.

11. În al șase sutelea an al vieții lui Noe, în a șaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au țâșnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis.

12. Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

13. Noe, fiii săi, Sem, Ham și Iafet, soția sa, precum și cele trei soții ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeași zi

14. și împreună cu ei, toate viețuitoarele potrivit felurilor lor, toate animalele potrivit felurilor lor, toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor și toate păsările potrivit felurilor lor – toate păsările și toate creaturile înaripate.

15. Dintre toate creaturile care au suflare de viață în ele, au intrat în arca lui Noe două câte două.

16. Animalele, mascul și femelă dintre toate creaturile, au intrat în arca lui Noe, așa cum Dumnezeu i-a poruncit acestuia; apoi Domnul l-a închis înăuntru.

17. Potopul a ținut patruzeci de zile pe pământ; apele au crescut și au înălțat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului.

18. Apele s-au ridicat și au crescut mult pe pământ, iar arca plutea deasupra apelor.

19. Apele s-au ridicat așa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți.

20. Apele s-au ridicat deasupra munților, acoperindu-i cu aproape cincisprezece coți.

Citiți capitolul complet Geneza 7