Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 48:6-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Urmașii care ți s-au născut după ei vor fi ai tăi. În teritoriul pe care îl vor moșteni, ei vor fi numiți după numele fraților lor.

7. După ce m-am întors din Padan, Rahela a murit pe drum, în Canaan, înainte de a ajunge la Efrata; am îngropat-o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

8. Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat: Cine sunt aceștia?

9. Sunt fiii pe care Dumnezeu mi i-a dat aici, a răspuns Iosif. Adu-i la mine să-i binecuvântez, a zis el.

10. Vederea lui Israel slăbise din cauza bătrâneții, astfel că nu mai vedea bine. Iosif i-a apropiat pe cei doi fii ai săi de el, iar Israel i-a sărutat și i-a îmbrățișat.

11. Apoi i-a zis lui Iosif: Nu mi-am închipuit c-o să te mai văd, dar Dumnezeu m-a ajutat să-ți văd și copiii.

12. Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său și s-a plecat cu fața până la pământ.

13. Apoi i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i-a apropiat de el.

14. Dar Israel, încrucișându-și mâinile, și-a întins mâna dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai mic, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase, deși el era întâiul născut.

15. El l-a binecuvântat pe Iosif și a zis: „Dumnezeul înaintea Căruia au umblat strămoșii mei, Avraam și Isaac, Dumnezeul Care a fost păstorul vieții mele până astăzi,

16. Îngerul Care m-a scăpat din fiecare necaz, să-i binecuvânteze pe acești băieți. Ei să fie numiți după numele meu și după numele strămoșilor mei, Avraam și Isaac, și să se înmulțească foarte mult pe pământ.“

17. Când Iosif a văzut că tatăl său și-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, nu i-a plăcut și a luat mâna tatălui său ca să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase.

18. El i-a zis tatălui său: Nu așa, tată! Acesta este întâiul născut; pe capul lui pune-ți mâna dreaptă.

Citiți capitolul complet Geneza 48