Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 48:4-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. și mi-a zis: „Te voi face roditor și te voi înmulți; te voi face o adunare de popoare și voi da această țară urmașilor tăi după tine ca pe o proprietate veșnică.“

5. De aceea cei doi fii ai tăi, care ți s-au născut în țara Egiptului, vor fi ai mei; Efraim și Manase vor fi ai mei așa cum sunt Ruben și Simeon.

6. Urmașii care ți s-au născut după ei vor fi ai tăi. În teritoriul pe care îl vor moșteni, ei vor fi numiți după numele fraților lor.

7. După ce m-am întors din Padan, Rahela a murit pe drum, în Canaan, înainte de a ajunge la Efrata; am îngropat-o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

8. Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat: Cine sunt aceștia?

9. Sunt fiii pe care Dumnezeu mi i-a dat aici, a răspuns Iosif. Adu-i la mine să-i binecuvântez, a zis el.

10. Vederea lui Israel slăbise din cauza bătrâneții, astfel că nu mai vedea bine. Iosif i-a apropiat pe cei doi fii ai săi de el, iar Israel i-a sărutat și i-a îmbrățișat.

11. Apoi i-a zis lui Iosif: Nu mi-am închipuit c-o să te mai văd, dar Dumnezeu m-a ajutat să-ți văd și copiii.

12. Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său și s-a plecat cu fața până la pământ.

13. Apoi i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i-a apropiat de el.

14. Dar Israel, încrucișându-și mâinile, și-a întins mâna dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai mic, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase, deși el era întâiul născut.

15. El l-a binecuvântat pe Iosif și a zis: „Dumnezeul înaintea Căruia au umblat strămoșii mei, Avraam și Isaac, Dumnezeul Care a fost păstorul vieții mele până astăzi,

16. Îngerul Care m-a scăpat din fiecare necaz, să-i binecuvânteze pe acești băieți. Ei să fie numiți după numele meu și după numele strămoșilor mei, Avraam și Isaac, și să se înmulțească foarte mult pe pământ.“

17. Când Iosif a văzut că tatăl său și-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, nu i-a plăcut și a luat mâna tatălui său ca să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase.

18. El i-a zis tatălui său: Nu așa, tată! Acesta este întâiul născut; pe capul lui pune-ți mâna dreaptă.

19. Dar tatăl său a refuzat și a răspuns: Știu, fiule, știu; și el va ajunge un popor, și el va fi mare. Totuși fratele său mai mic va fi mai mare decât el, iar urmașii lui vor ajunge o mulțime de neamuri.

20. Israel i-a binecuvântat în ziua aceea, zicând: „În numele tău va binecuvânta Israel și va zice: «Dumnezeu să te facă precum Efraim și Manase.»“ Astfel, el l-a pus pe Efraim înaintea lui Manase.

21. Apoi Israel i-a zis lui Iosif: Eu voi muri, dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va întoarce în țara strămoșilor voștri.

22. Ție, care ești deasupra fraților tăi, îți dau Șehemul pe care l-am luat cu sabia și cu arcul meu din mâna amoriților.

Citiți capitolul complet Geneza 48