Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 48:1-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. După toate acestea, într-o zi, Iosif a fost anunțat: „Tatăl tău este bolnav.“ Atunci acesta i-a luat cu el pe cei doi fii ai săi pe Manase și pe Efraim.

2. Când lui Iacov i s-a spus: „Fiul tău Iosif a venit la tine“, el și-a adunat puterile și a șezut pe pat.

3. Iacov i-a zis lui Iosif: Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în Canaan, m-a binecuvântat

4. și mi-a zis: „Te voi face roditor și te voi înmulți; te voi face o adunare de popoare și voi da această țară urmașilor tăi după tine ca pe o proprietate veșnică.“

5. De aceea cei doi fii ai tăi, care ți s-au născut în țara Egiptului, vor fi ai mei; Efraim și Manase vor fi ai mei așa cum sunt Ruben și Simeon.

6. Urmașii care ți s-au născut după ei vor fi ai tăi. În teritoriul pe care îl vor moșteni, ei vor fi numiți după numele fraților lor.

7. După ce m-am întors din Padan, Rahela a murit pe drum, în Canaan, înainte de a ajunge la Efrata; am îngropat-o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

8. Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat: Cine sunt aceștia?

9. Sunt fiii pe care Dumnezeu mi i-a dat aici, a răspuns Iosif. Adu-i la mine să-i binecuvântez, a zis el.

10. Vederea lui Israel slăbise din cauza bătrâneții, astfel că nu mai vedea bine. Iosif i-a apropiat pe cei doi fii ai săi de el, iar Israel i-a sărutat și i-a îmbrățișat.

11. Apoi i-a zis lui Iosif: Nu mi-am închipuit c-o să te mai văd, dar Dumnezeu m-a ajutat să-ți văd și copiii.

12. Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său și s-a plecat cu fața până la pământ.

13. Apoi i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i-a apropiat de el.

14. Dar Israel, încrucișându-și mâinile, și-a întins mâna dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai mic, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase, deși el era întâiul născut.

Citiți capitolul complet Geneza 48