Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 45:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Atunci Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce se aflau acolo și a poruncit: „Să iasă toată lumea afară!“ Astfel, nici unul n-a rămas cu el atunci când Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi.

2. Și a plâns atât de tare, încât l-au auzit și egiptenii, și curtea lui Faraon.

3. Iosif le-a zis fraților săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăiește tatăl meu?“ Dar frații săi nu i-au putut răspunde, pentru că au înlemnit în prezența sa.

4. Atunci Iosif le-a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine!“ Ei s-au apropiat de el, iar el le-a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, cel pe care l-ați vândut în Egipt!

5. Acum nu vă întristați și nu vă mâniați pe voi înșivă pentru că m-ați vândut aici, fiindcă Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață.

6. Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ și vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara și nu se va secera,

7. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămășiță pe pământ și pentru a vă salva viețile printr-o mare izbăvire.

8. Așadar, nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut tată pentru Faraon, stăpân al curții sale și domnitor peste toată țara Egiptului.

9. Duceți-vă repede la tatăl meu și spuneți-i că așa vorbește fiul său Iosif: «Dumnezeu m-a făcut stăpân peste tot Egiptul; vino la mine fără întârziere.

Citiți capitolul complet Geneza 45