Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 43:10-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Dacă n-am fi întârziat, cu siguranță că ne-am fi întors de două ori până acum.

11. Atunci, tatăl lor, Israel, le-a zis: Dacă așa trebuie, atunci așa să faceți. Luați cu voi câteva dintre cele mai alese produse ale țării și duceți-le ca dar acelui om: puțin balsam, puțină miere, condimente, smirnă, fistic și migdale.

12. Luați de două ori mai mult argint, pentru că trebuie să dați înapoi argintul care a fost pus la gura sacilor voștri. Poate a fost o greșeală.

13. Luați-l și pe fratele vostru și mergeți din nou la omul acela.

14. Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea milă înaintea acelui om, pentru ca el să-i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu.

15. Oamenii au luat cu ei darul, argintul – de două ori mai mult – și pe Beniamin, s-au dus în Egipt și s-au prezentat înaintea lui Iosif.

16. Când l-a văzut pe Beniamin cu ei, Iosif i-a poruncit administratorului gospodăriei sale: „Condu-i pe acești oameni înăuntru, taie un animal și pregătește-l, pentru că vor prânzi împreună cu mine.“

17. Administratorul a făcut așa cum i-a poruncit Iosif și i-a condus pe oameni în palatul lui Iosif.

18. Lor le-a fost frică, pentru că au fost duși în palatul lui Iosif și și-au zis: „Am fost aduși înăuntru din cauza argintului care a fost pus în sacii noștri prima dată, pentru ca să ne atace, să ne biruiască, să ne înrobească și să ne ia măgarii.“

19. Ei s-au apropiat de administratorul gospodăriei lui Iosif și au vorbit cu el la intrarea în palat.

20. Ei i-au zis: Iartă-ne, domnul nostru … noi am mai venit o dată aici să cumpărăm mâncare,

21. dar când am ajuns la locul unde am înnoptat și ne-am deschis sacii, am găsit la gura sacilor fiecăruia tot argintul nostru. Așa că l-am adus înapoi.

22. Am mai adus cu noi și alt argint ca să cumpărăm mâncare. Nu știm cine ne-a pus argintul înapoi în saci.

23. El le-a răspuns: Totul este în ordine, nu vă temeți. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus o comoară în saci; eu am primit argintul vostru. Apoi l-a adus la ei și pe Simeon.

24. Administratorul i-a condus pe oameni în palatul lui Iosif și le-a dat apă ca să-și spele picioarele și nutreț pentru măgari.

25. Ei au pregătit darul pentru Iosif care urma să vină la prânz, pentru că au auzit că vor mânca acolo.

Citiți capitolul complet Geneza 43