Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 38:10-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Ceea ce făcea Onan era o nelegiuire înaintea Domnului, așa că Domnul l-a omorât și pe el.

11. Atunci Iuda i-a zis nurorii sale, Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește fiul meu Șela.“ El spunea însă așa, de teamă ca nu cumva și acesta să moară, ca și frații săi. Astfel, Tamar s-a întors în casa tatălui ei.

12. După mai multă vreme, soția lui Iuda, fiica lui Șua, a murit. După ce a depășit durerea pierderii ei, Iuda s-a dus împreună cu adulamitul Hira, prietenul său, la Timna, la cei care-i tundeau oile.

13. Tamarei i s-a spus: „Socrul tău se duce la Timna, ca să-și tundă oile.“

14. Atunci ea și-a schimbat hainele de văduvă, s-a acoperit cu un văl și s-a înfășurat cu un șal, apoi s-a așezat la intrarea în Enayim, care se află în drum spre Timna. Își dăduse seama că, deși Șela crescuse, ea nu-i fusese dată de soție.

15. Când Iuda a văzut-o, a crezut că este o prostituată, pentru că avea fața acoperită.

16. El s-a îndreptat către ea pe marginea drumului și, fără să știe că era nora sa, i-a zis: Lasă-mă să intru la tine! Ce-mi vei da, dacă intri la mine? a întrebat ea.

17. Îți voi trimite un ied din turmă, a răspuns el. – Doar dacă îmi dai o garanție până îl vei trimite, a spus ea.

18. Ce garanție să-ți dau? a întrebat el. Sigiliul tău, șnurul tău și toiagul din mâna ta, a răspuns ea. El i le-a dat și a intrat la ea, iar ea a rămas însărcinată de la el.

19. După aceea ea a plecat îndată, și-a dat jos vălul și s-a schimbat în hainele de văduvă.

20. Când Iuda a trimis iedul prin prietenul său adulamit, ca să recupereze garanția de la femeie, acesta n-a mai găsit-o.

21. El i-a întrebat pe localnici: Unde este prostituata care stătea lângă drum, la Enayim? N-a fost aici nici o prostituată, au răspuns ei.

Citiți capitolul complet Geneza 38