Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 33:1-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. La un moment dat, Iacov și-a ridicat privirea și l-a văzut pe Esau venind cu patru sute de bărbați. Atunci el și-a împărțit copiii între Lea, Rahela și cele două sclave.

2. Le-a pus pe cele două sclave împreună cu copiii lor în față, apoi pe Lea împreună cu copiii ei, iar la urmă de tot pe Rahela cu Iosif.

3. El însuși s-a așezat înaintea lor și s-a plecat până la pământ de șapte ori în timp ce se apropia de fratele său.

4. Dar Esau a alergat să-l întâmpine și l-a îmbrățișat; și-a pus mâinile în jurul gâtului său, l-a sărutat, apoi au plâns împreună.

5. Când Esau și-a ridicat privirea și a văzut femeile și copiii, a întrebat: Cine sunt aceștia care vin în urma ta? Sunt copiii cu care Dumnezeu l-a binecuvântat pe slujitorul tău, a răspuns Iacov.

6. Apoi sclavele și copiii lor s-au apropiat și s-au plecat înaintea lui Esau;

7. de asemenea, Lea și copiii ei s-au apropiat și s-au plecat înaintea lui; iar în cele din urmă, Iosif și Rahela s-au apropiat și s-au plecat și ei înaintea lui.

8. Esau a întrebat: Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o? Să găsesc bunăvoință la stăpânul meu, a răspuns Iacov.

9. Eu am destul, frate, i-a spus Esau; păstrează ce ai pentru tine.

10. Dar Iacov i-a răspuns: Nu, te rog! Dacă am găsit bunăvoință la tine, primește darul meu, căci, cu adevărat, atunci când ți-am văzut fața, parcă aș fi văzut fața lui Dumnezeu, iar tu ai fost binevoitor cu mine.

Citiți capitolul complet Geneza 33