Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 29:27-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

27. Împlinește săptămâna nupțială cu aceasta; apoi ți-o vom da și pe cealaltă pentru încă șapte ani de slujire.

28. Iacov a făcut astfel și a împlinit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat-o de soție pe fiica sa Rahela.

29. Laban i-a dat-o ca sclavă fiicei sale Rahela, pe Bilha.

30. Iacov a intrat la Rahela și a iubit-o mai mult decât pe Lea. Apoi i-a slujit lui Laban încă șapte ani.

31. Când Domnul a văzut că Lea nu era iubită, i-a deschis pântecele, pe când Rahela a rămas stearpă.

32. Lea a rămas însărcinată și a născut un fiu căruia i-a pus numele Ruben, deoarece a zis: „ Domnul a văzut suferința mea; acum, cu siguranță, soțul meu mă va iubi.“

33. Ea a rămas din nou însărcinată, a născut un fiu și a zis: „Pentru că Domnul a auzit că nu sunt iubită, mi l-a dat și pe acesta!“ De aceea i-a pus numele Simeon.

34. Ea a rămas din nou însărcinată, a născut un fiu și a zis: „De data aceasta soțul meu se va atașa de mine, pentru că i-am născut trei fii.“ De aceea i-a pus numele Levi.

35. Ea a rămas din nou însărcinată, a născut un fiu și a zis: „De data aceasta Îl voi lăuda pe Domnul! “ De aceea i-a pus numele Iuda. Apoi a încetat să mai aibă copii.

Citiți capitolul complet Geneza 29