Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 19:1-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ

2. și le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceți-vă la casa slujitorului vostru, rămâneți peste noapte și spălați-vă picioarele. Mâine dimineață vă veți scula devreme și vă veți continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetății.

3. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat.

4. Dar înainte ca ei să se culce, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa,

5. l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem.

6. Lot a ieșit afară la ei, a închis ușa după el

7. și a zis: – Vă rog, fraților, nu fiți atât de răi.

8. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu.

9. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa.

10. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă și au închis ușa;

11. iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia n-au mai putut găsi ușa.

12. Atunci acei bărbați i-au zis lui Lot: „Mai ai și pe altcineva în cetate: gineri, fii, fiice, sau pe altcineva? Scoate-i din acest loc,

13. pentru că urmează să-l distrugem, deoarece plângerea împotriva acestui popor a ajuns atât de mare înaintea Domnului , încât Domnul ne-a trimis să-l distrugem!“

Citiți capitolul complet Geneza 19