Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 17:1-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Când Avram avea nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat acestuia și i-a zis: Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără pată,

2. iar Eu voi face un legământ cu tine și te voi înmulți foarte mult.“

3. Atunci Avram I s-a închinat până la pământ, iar Dumnezeu i-a zis:

4. „În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri.

5. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri.

6. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine.

7. Voi încheia un legământ veșnic cu tine și cu urmașii tăi după tine, pentru toate generațiile care vor urma, pentru a fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi după tine.

8. Eu îți voi da, ție și seminței tale după tine, țara în care locuiești acum ca străin, toată țara Canaan, ca pe o proprietate veșnică; iar Eu voi fi Dumnezeul lor.“

9. Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam: În ce te privește pe tine, să păzești legământul Meu, tu și urmașii tăi după tine, în toate generațiile care vor urma.

10. Acesta este legământul Meu cu tine și cu urmașii tăi după tine, legământ pe care trebuie să-l respecți: fiecare bărbat dintre voi să fie circumcis.

11. Să vă circumcideți în carnea prepuțului vostru; acesta va fi un semn al legământului Meu cu voi.

12. În toate generațiile care vor urma, fiecare băiat trebuie să fie circumcis când va avea opt zile, fie că este născut în gospodăria ta, fie că l-ai cumpărat cu argint de la vreun străin, și nu este dintre urmașii tăi.

13. Trebuie să fie circumciși atât cel născut în gospodăria ta, cât și cel cumpărat cu argintul tău. Legământul Meu în carnea voastră va fi un legământ veșnic.

14. Orice băiat necircumcis, adică cel care nu este circumcis în carnea prepuțului său, să fie nimicit din poporul său; el a rupt legământul Meu.“

15. De asemenea, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: În ce o privește pe Sarai, soția ta, să nu o mai chemi Sarai, căci de acum numele ei va fi Sara.

Citiți capitolul complet Geneza 17