Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 1:10-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

11. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!“ Și așa a și fost.

12. Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță potrivit soiului lor și pomi care dau rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

13. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.

14. Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii

15. și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!“ Și așa a și fost.

16. Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, care să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, care să stăpânească noaptea; a făcut, de asemenea, și stelele.

17. Dumnezeu i-a așezat pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului,

18. să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

19. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.

20. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!“

21. Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

22. Dumnezeu le-a binecuvântat zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ!“

23. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.

24. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!“ Și așa a și fost.

25. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

Citiți capitolul complet Geneza 1