Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 2:1-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Iată care sunt oamenii provinciei care au plecat din captivitatea exilului, cei pe care îi dusese în captivitate Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa.

2. (Ei i-au însoțit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Seraia, pe Reelaia, pe Mardoheu, pe Bilșan, pe Mispar, pe Bigvai, pe Rehum și pe Baana.) Așadar, iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel:

3. urmașii lui Paroș – în număr de două mii o sută șaptezeci și doi;

4. urmașii lui Șefatia – în număr de trei sute șaptezeci și doi;

5. urmașii lui Arah – în număr de șapte sute șaptezeci și cinci;

6. urmașii lui Pahat-Moab, dintre urmașii lui Iosua și ai lui Ioab, – în număr de două mii opt sute doisprezece;

7. urmașii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;

8. urmașii lui Zatu – în număr de nouă sute patruzeci și cinci;

9. urmașii lui Zacai – în număr de șapte sute șaizeci;

10. urmașii lui Bani – în număr de șase sute patruzeci și doi;

Citiți capitolul complet Ezra 2