Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 1:1-6 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. În primul an al domniei lui Cirus, împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a pus să se vestească prin viu grai și prin scrisori în toată împărăția sa următoarele:

2. Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei: „ Domnul , Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă la Ierusalim, în Iuda.

3. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el! Lăsați-l să plece la Ierusalim, în Iuda, ca să zidească Casa Domnului , Dumnezeul lui Israel. El este Dumnezeul Care locuiește la Ierusalim.

4. Fiecare supraviețuitor, în orice loc s-ar afla, să fie ajutat de oamenii din acele locuri cu argint, cu aur, cu diferite bunuri și cu vite, precum și cu daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu din Ierusalim.“

5. Atunci căpeteniile familiilor lui Iuda și ale lui Beniamin, preoții, leviții și toți aceia al căror duh a fost trezit de Dumnezeu s-au pregătit și s-au dus să rezidească Casa Domnului din Ierusalim.

6. Toți vecinii lor i-au sprijinit cu argint, cu aur, cu diferite bunuri, cu vite și cu lucruri scumpe, pe lângă tot felul de daruri de bunăvoie.

Citiți capitolul complet Ezra 1