Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 7:7-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Vine osânda peste tine, locuitor al țării! Vine vremea! Ziua este aproape! Pe munți este panică, nu strigăte de bucurie!

8. Acum sunt aproape să-Mi revărs furia asupra ta și să-Mi consum mânia împotriva ta. Te voi judeca după cum ți-e umbletul și îți voi face după toate urâciunile tale.

9. Nu mă voi uita cu milă la tine și nu te voi cruța, ci îți voi răsplăti după cum ți-e umbletul și potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Și vei ști astfel că Cel Ce lovește sunt Eu, Domnul!

10. Iată ziua! Iat-o că vine! Vine osânda! Ramura a înmugurit! Aroganța a înfrunzit!

11. Violența s-a înălțat ca să slujească de toiag răutății: nu va mai rămâne nimic din ei, nici din mulțimea lor, nici din bogăția lor; nu va mai rămâne nimic deosebit între ei.

12. Vine vremea! Se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, iar vânzătorul să nu bocească, deoarece mânia se va revărsa peste toată mulțimea.

13. Căci vânzătorul nu se va mai întoarce la ceea ce a vândut, cât timp trăiesc amândoi, fiindcă viziunea cu privire la mulțime nu se va schimba. Din cauza nelegiuirilor lor, nu-și vor scăpa viața nici unul.

14. Sunați din trâmbiță și pregătiți totul! Nici unul însă nu va merge la luptă, căci mânia Mea se va revărsa peste toată mulțimea.

Citiți capitolul complet Ezechiel 7