Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 6:12-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Cel de departe va muri de molimă și cel de aproape va cădea răpus de sabie; iar cel ce va fi lăsat și cruțat va muri de foame. Așa Îmi voi domoli furia împotriva lor.

13. Și vor ști că Eu sunt Domnul , atunci când cei străpunși ai lor vor zăcea printre idolii lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe orice vârf de munte, sub orice copac verde și sub orice stejar stufos, adică în toate locurile unde au ars tămâie mirositoare tuturor idolilor lor.

14. Îmi voi întinde mâna împotriva lor și voi da țara pradă devastării și distrugerii din pustie până la Dibla, în toate așezările lor. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul. “

Citiți capitolul complet Ezechiel 6