14. Nu vor putea să vândă sau să schimbe și nici să înstrăineze această cea mai bună parte a țării, căci este sfântă pentru Domnul.
15. Suprafața rămasă, adică cinci mii de coți pe lățime și douăzeci și cinci de mii de coți pe lungime, să fie dată ca loc pentru folosul cetății, pentru locuințe și pentru pășune. Cetatea să fie în mijlocul ei.
16. Iată care să-i fie măsurile: în partea de nord – patru mii cinci sute de coți, în partea de sud – patru mii cinci sute, în partea de răsărit – patru mii cinci sute și în partea de apus – patru mii cinci sute.
17. Pășunea pentru cetate să fie de două sute cincizeci de coți în partea de nord, două sute cincizeci în partea de sud, două sute cincizeci în partea de răsărit și două sute cincizeci în partea de apus.
18. Pământul care mai rămâne pe lungime, alături de ținutul sfânt, va fi de zece mii de coți în partea de răsărit și zece mii în partea de apus, de-a lungul ținutului sfânt. Recolta lui să fie folosită pentru hrana lucrătorilor cetății.
19. Lucrătorii cetății, care îl vor cultiva, vor fi din toate semințiile lui Israel.
20. Tot ținutul sfânt să fie de douăzeci și cinci de mii de coțilungime și douăzeci și cinci de mii de coțilățime, o suprafață pătrată care cuprinde și proprietatea cetății.
21. Ceea ce mai rămâne de-o parte și de alta a ținutului sfânt și a proprietății cetății să fie a prințului, de-a lungul celor douăzeci și cinci de mii de coți ai ținutului sfânt până la hotarul de răsărit, iar în apus, de-a lungul celor douăzeci și cinci de mii de coți până la hotarul de apus, mergând în paralel cu proprietățile semințiilor. Aceste suprafețe vor fi ale prințului. Ținutul sfânt și Sanctuarul Casei să fie în mijlocul lor.