Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 47:3-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Bărbatul acela a ieșit spre răsărit cu o funie de măsurat în mână, a măsurat o mie de coți și apoi m-a trecut prin apă. Apa era până la glezne.

4. A mai măsurat o mie de coți și m-a trecut iarăși prin apă. Apa era până la genunchi. A mai măsurat o mie de coți și m-a trecut din nou prin ea. Apa era până la brâu.

5. A măsurat încă o mie de coți și iată că apa devenise acum un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa crescuse atât de mult, încât se putea înota în ea. Aceasta devenise un râu care nu mai putea fi traversat.

6. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?“ Apoi m-a luat și m-a adus înapoi pe malul râului.

7. Când am ajuns, am mai văzut că pe malurile râului, de ambele părți, erau foarte mulți copaci.

8. El mi-a zis: „Această apă curge spre ținutul de răsărit, se coboară în Araba și se varsă în mare. Și vărsându-se în mare, apele se vor vindeca.

9. Orice făptură vie, care mișună acolo unde curge râul, va trăi. Vor fi foarte mulți pești pentru că, acolo unde va ajunge apa aceasta, apele se vor vindeca. Pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, totul va prinde viață.

10. Pescarii vor sta pe malul lui de la En-Ghedi până En-Eglaim și va fi un loc de întins mrejele. Peștii din el vor fi de multe feluri – asemenea peștilor din Marea cea Mare.

Citiți capitolul complet Ezechiel 47