Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 45:6-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Lângă ținutul sfânt să dați o suprafață de cinci mii de coți lățime și douăzeci și cinci de mii de coți lungime, în proprietatea cetății. Aceasta va fi pentru toți cei din Casa lui Israel.

7. Proprietatea prințului să fie de o parte și de alta a ținutului sfânt și a proprietății cetății, de-a lungul ținutului sfânt și de-a lungul proprietății cetății, de la apus tot înspre apus și de la răsărit tot înspre răsărit, pe o lungime cât una din părți, de la hotarul de răsărit la hotarul de apus.

8. Acest pământ va fi proprietatea lui în Israel. Și prinții Mei nu vor mai asupri poporul Meu, ci vor da țara celor din Casa lui Israel, potrivit semințiilor lor.»“

9. Așa vorbește Stăpânul Domn : „Destul, prinți ai lui Israel! Încetați cu violența și asuprirea! Faceți judecată și dreptate! Opriți jecmănirea poporului Meu, zice Stăpânul Domn.

10. Să aveți cumpene drepte, o efă dreaptă și un bat drept.

11. Efa și batul să fie de aceeași măsură. Batul să cuprindă a zecea parte dintr-un homer, iar efa tot a zecea parte dintr-un homer. Măsura lor se va potrivi după homer.

12. Un șechel să fie de douăzeci de ghere. Să aveți unități de douăzeci de șecheli, de douăzeci și cinci de șecheli și de cincisprezece șecheli; toate împreună fac o mină.

13. Iată care este contribuția pe care trebuie s-o aduceți: a șasea parte dintr-o efă la fiecare homer de grâu și a șasea parte dintr-o efă la fiecare homer de orz;

14. partea hotărâtă pentru ulei, pentru batul de ulei, era o zecime de bat la fiecare cor (care este zece bați sau un homer, căci zece bați fac un homer),

15. iar pentru oi – una din fiecare turmă de două sute de oi de pe meleagurile bine udate ale lui Israel. Acestea vor fi aduse ca daruri de mâncare, arderi de tot și jertfe de pace, ca să se facă ispășire pentru ei, zice Stăpânul Domn.

16. Tot poporul din țară va trebui să aducă această contribuție împreună cu prințul lui Israel.

17. Prințul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare și darurile de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale celor din Casa lui Israel. El va trebui să se îngrijească de jertfa pentru păcat, de darurile de mâncare, de arderea de tot și de jertfele de pace, ca să se facă ispășire pentru cei din Casa lui Israel.“

18. Așa vorbește Stăpânul Domn : „În prima zi a lunii întâi, să iei un vițel fără meteahnă și să faci ispășire pentru Lăcaș.

19. Preotul să ia din sângele jertfei pentru păcat și să-l pună pe ușorii Casei, pe cele patru colțuri ale pervazului altarului și pe ușorii porții de la curtea interioară.

20. Tot așa să faci și în ziua a șaptea a lunii pentru cei ce păcătuiesc din neatenție sau din neștiință. Astfel să faci ispășire pentru Casă.

21. În a paisprezecea zi a lunii întâi să fie sărbătoarea Paștelui; timp de șapte zile să mâncați azime.

22. În ziua aceea prințul să aducă pentru sine și pentru tot poporul din țară un vițel ca jertfă pentru păcat.

Citiți capitolul complet Ezechiel 45