Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 40:26-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. La poartă se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. Pe zidurile dintre odăi erau gravați palmieri, atât pe cele de pe-o parte, cât și pe cele de pe cealaltă parte.

27. Curtea interioară avea și ea o poartă înspre sud. El a măsurat înspre sud, de la o poartă la alta, și a găsit o sută de coți.

28. După aceea m-a dus în curtea interioară, la poarta de sud. A măsurat poarta de sud și avea aceeași măsură ca a celorlalte.

29. Odăile ei, zidurile dintre odăi și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.

30. (De jur împrejur existau porticuri care aveau o lungime de douăzeci și cinci de coți și o adâncime de cinci coți.)

31. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe ușorii ei erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.

32. M-a dus apoi în curtea interioară, la poarta de răsărit. A măsurat poarta și avea aceeași măsură ca a celorlalte.

33. Odăile ei, zidurile dintre odăi și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.

34. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe ușorii ei, de-o parte și de alta erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.

35. M-a dus apoi la poarta de nord. A măsurat-o și avea aceeași măsură ca a celorlalte. La fel era și cu

Citiți capitolul complet Ezechiel 40