Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 36:17-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. „Fiul omului, cei din Casa lui Israel locuiau în patria lor, dar au spurcat-o prin purtarea lor și prin faptele lor. Purtarea lor era înaintea Mea la fel de necurată ca necurăția femeii.

18. Atunci Mi-am revărsat furia peste ei din pricina sângelui pe care îl vărsaseră în țară și din pricina idolilor cu care o spurcaseră.

19. I-am risipit printre neamuri și ei au fost împrăștiați prin țări străine, din pricina purtării lor și din pricina faptelor lor.

20. Când au ajuns printre neamuri, oriunde s-au dus, au profanat Numele Meu cel sfânt, căci se zicea despre ei: «Aceștia sunt cei din poporul Domnului care au trebuit să iasă din țara lor!»

21. Dar am vrut să scap cinstea Numelui Meu cel sfânt pe care-l profanau cei din Casa lui Israel printre neamurile unde ajunseseră.“

22. Prin urmare, spune-le celor din Casa lui Israel că așa vorbește Stăpânul Domn : «Nu de dragul vostru fac aceste lucruri, Casă a lui Israel, ci de dragul Numelui Meu cel sfânt, pe care voi l-ați profanat în mijlocul neamurilor unde ați ajuns.

23. Îmi voi sfinți Numele Meu cel mare care a fost profanat printre neamuri, Numele pe care voi l-ați profanat în mijlocul lor. Și neamurile vor ști că Eu sunt Domnul , zice Stăpânul Domn , când Mă voi arăta sfânt prin voi înaintea ochilor lor.

24. Vă voi lua dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările străine și vă voi aduce în patria voastră.

25. Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți. Vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri.

26. Vă voi da o inimă nouă și voi pune înăuntrul vostru un duh nou. Voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne.

27. Voi pune Duhul Meu înăuntrul vostru și vă voi face să urmați hotărârile Mele, să păziți legile Mele și să le împliniți.

Citiți capitolul complet Ezechiel 36