Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 34:24-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

24. Eu, Domnul , voi fi Dumnezeul lor, iar Robul Meu David va fi Prinț în mijlocul lor. Eu, Domnul , am vorbit.

25. Voi încheia cu ele un legământ de pace și voi îndepărta din țară fiarele sălbatice, ca să locuiască în siguranță în sălbăticie și să poată dormi în păduri.

26. Le voi face o binecuvântare, atât pe ele, cât și împrejurimile dealului Meu. Le voi trimite ploi la vreme și acestea vor fi ploi ale binecuvântării.

27. Copacul de pe câmp își va da rodul, pământul își va da recolta, iar ele vor putea locui în siguranță în țara lor. Și vor ști că Eu sunt Domnul când voi rupe legăturile jugului lor și le voi scăpa din mâna celor ce le-au înrobit.

Citiți capitolul complet Ezechiel 34