Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 32:1-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. În anul al doisprezecelea, în prima zi a lunii a douăsprezecea, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

2. „Fiul omului, rostește o cântare de jale despre Faraon, monarhul Egiptului, și spune-i: «Te consideri un leu printre neamuri, dar ești ca un monstru în mări! Te arunci în râurile tale, tulburi apele cu picioarele și îți murdărești râurile.»

3. Acum, așa vorbește Stăpânul Domn : «Voi arunca asupra ta năvodul Meu, printr-o mare mulțime de popoare, și te voi trage în plasa Mea!

4. Te voi lăsa pe pământ și te voi arunca pe suprafața câmpiei; voi pune să se așeze peste tine păsările cerului și voi sătura din tine fiarele întregului pământ!

5. Îți voi arunca carnea pe munți și voi umple văile cu resturile tale!

6. Voi uda pământul cu sângele tău scurs pe munți și albiile vor fi pline de resturile tale.

7. Când te voi stinge, voi acoperi cerurile și voi întuneca stelele lor; voi acoperi soarele cu un nor și luna nu-și va mai da lumina.

8. Voi întuneca din pricina ta toți luminătorii care strălucesc pe ceruri și voi răspândi întunericul peste țara ta, zice Stăpânul Domn.

Citiți capitolul complet Ezechiel 32