Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 27:26-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. Vâslașii te duseseră la ape adânci, dar vântul de răsărit te va sfărâma în inima mărilor.

27. Bogăția ta, produsele tale, marfa ta, marinarii tăi, cârmacii tăi, cei ce-ți dregeau fisurile, cei ce făceau schimb de mărfuri cu tine, toți ostașii pe care-i aveai și toată mulțimea din mijlocul tău se vor prăbuși în inima mărilor, în ziua scufundării tale.

28. La vuietul țipetelor cârmacilor tăi ostroavele se vor cutremura.

29. Toți cei ce trag la rame, marinarii și toți cârmacii de pe mare, se vor da jos din corăbiile lor și vor sta pe țărm.

30. Vor striga cu glas tare din pricina ta și se vor tângui cu amărăciune; își vor arunca cu țărână pe cap și se vor tăvăli în cenușă.

31. Se vor rade pe cap din pricina ta și se vor îmbrăca cu saci; te vor plânge cu sufletul amărât, bocind cu amar.

32. În tânguirea lor, vor face o cântare de jale cu privire la tine și te vor boci astfel: ‘Cine era ca Tir, ca cel ce zace acumîn mijlocul mării?’

33. Când ieșeau mărfurile tale din mijlocul mărilor, săturai multe popoare. Prin mulțimea bogățiilor și produselor tale îi îmbogățeai pe regii pământului.

34. Acum însă ești sfărâmat de mări, în adâncurile apelor. Încărcătura ta și toată mulțimea din mijlocul tău s-au scufundat odată cu tine.

35. Toți locuitorii ostroavelor sunt înmărmuriți din pricina ta; regilor lor li s-a zbârlit părul de groază și li s-au înspăimântat fețele.

Citiți capitolul complet Ezechiel 27