Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 23:24-37 Noua Traducere în limba Română (NTR)

24. Ei vor veni împotriva ta cu arme, cu care și căruțe și cu o mulțime de popoare. Te vor înconjura din toate părțile cu scuturi, mari și mici, și cu coifuri. Lor le voi da judecata asupra ta, iar ei te vor judeca după rânduielile lor.

25. Îmi voi îndrepta gelozia împotriva ta, astfel că ei se vor purta cu furie față de tine. Nasul și urechile îți vor fi tăiate, iar rămășița familiei tale va cădea ucisă de sabie. Îți vor lua fiii și fiicele, iar ce va mai rămâne va fi devorat de foc.

26. Te vor dezbrăca de hainele tale și îți vor lua minunatele tale podoabe.

27. Voi pune capăt astfel desfrânării tale și dezmățului pe care l-ai practicat încă din țara Egiptului. Și nu-ți vor mai umbla ochii după amanții tăi, nici nu te vei mai gândi la Egipt!’

28. Căci așa vorbește Stăpânul Domn : ‘Iată, te voi da pe mâna celor pe care îi urăști, pe mâna celor de care ți s-a înstrăinat sufletul!

29. Te vor trata cu ură, îți vor lua toată avuția și te vor lăsa dezbrăcată și goală. Va fi expusă astfel rușinea desfrânărilor tale, a infidelității tale și a dezmățurilor tale.

30. Toate acestea ți se vor întâmpla pentru că te-ai prostituat cu neamurile și te-ai spurcat cu idolii lor.

31. Ai apucat pe calea surorii tale, de aceea îți voi pune în mână cupa ei.’

32. Așa vorbește Stăpânul Domn : ‘Vei bea din cupa surorii tale, o cupă adâncă și largă; care îți va aduce derâdere și batjocură, căci încape atât de mult în ea!

33. Vei fi umplută de beție și întristare, căci cupa surorii tale, Samaria, este o cupă a groazei și a pustiirii.

34. Vei bea din ea și o vei goli; apoi o vei sparge în bucăți și îți vei cresta sânii’, căci Eu am vorbit, zice Stăpânul Domn. »

35. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Pentru că M-ai uitat și M-ai aruncat la spate, poartă-ți și tu acum pedeapsa pentru infidelitatea și desfrânările tale!»“

36. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, vrei să le judeci pe Ohola și pe Oholiba? Atunci fă-le cunoscute urâciunile lor!

37. Căci ele au comis adulter și pe mâinile lor este sânge; au comis adulter cu idolii lor, iar pe fiii pe care Mi i-au născut i-au trecut prin foc ca să slujească drept mâncare idolilor lor.

Citiți capitolul complet Ezechiel 23