Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 21:1-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

2. „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre Ierusalim, predică împotriva sanctuarelor și profețește împotriva țării lui Israel.

3. Spune țării lui Israel că așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, sunt împotriva ta, și de aceea Îmi voi scoate sabia din teacă și-l voi tăia din tine atât pe cel drept, cât și pe cel rău.

4. De vreme ce sunt pe cale să tai din tine atât pe cel drept, cât și pe cel rău, sabia Mea va ieși din teacă împotriva tuturor făpturilor, din sud până în nord.

5. Și toate făpturile vor ști că Eu, Domnul , Mi-am scos sabia din teacă; ea nu se va întoarce înapoi.»

6. Iar tu, fiul omului, gemi! Gemi sub privirile lor cu inima zdrobită și cu amărăciune!

7. Când te vor întreba de ce gemi, să le răspunzi astfel: «Din pricina veștii care sosește! Orice inimă se va descuraja și toate mâinile vor slăbi; orice duh va leșina și toți genunchii vor fi ca apa. Iat-o că vine! Este foarte aproape, zice Stăpânul Domn.“

8. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

9. „Fiul omului, profețește și spune că așa vorbește Stăpânul Domn : «O sabie, o sabie este ascuțită și lustruită.

10. Este ascuțită pentru măcel și lustruită ca să scânteieze ca fulgerul. Să ne bucurăm în sceptrul fiului Meu, Iuda? Sabia nesocotește orice copac.

11. El a dat-o să fie lustruită și să poată fi ținută în mână. Ea este o sabie ascuțită și lustruită ca să fie pusă în mâna celui ce ucide.

12. Strigă și tânguiește-te, fiul omului, căci ea este scoasă împotriva poporului Meu și împotriva tuturor prinților lui Israel; ei sunt dați sabiei împreună cu poporul Meu. De aceea lovește-ți coapsa!

13. Poporul va fi încercat. Ce se va întâmpla dacă sceptrul pe care sabia îl nesocotește va fi îndepărtat? zice Stăpânul Domn.»

14. Tu, fiul omului, profețește și bate din palme! «Fie ca sabia să lovească de două ori, ba chiar de trei ori. Este o sabie pentru prăpăd, pentru un mare prăpăd, o sabie care îi împresoară!

Citiți capitolul complet Ezechiel 21