Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 20:7-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Le-am zis să-și arunce fiecare urâciunile dinaintea ochilor lui și să nu se întineze cu idolii Egiptului, căci Eu sunt Domnul , Dumnezeul lor.

8. Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea și nu au vrut să Mă asculte. Nici unul nu și-a aruncat urâciunile, care îi atrăgeau privirile, și nici nu a uitat de idolii Egiptului. Atunci am zis că-Mi voi revărsa furia peste ei și-Mi voi consuma mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului.

9. Dar nule -am făcut astfel de dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care ei se aflau și înaintea cărora Mă făcusem cunoscut lor, cum că îi voi scoate din țara Egiptului.

10. Așa că i-am scos din țara Egiptului și i-am dus în pustie.

11. Le-am dat hotărârile Mele și le-am făcut cunoscute rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.

12. Le-am mai dat și Sabatele Mele, ca semn între Mine și ei, ca să se știe că Eu sunt Domnul Care îi sfințește.

13. Dar cei din Casa lui Israel s-au răzvrătit împotriva Mea în pustie. Nu au urmat hotărârile Mele, au respins rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, și au pângărit mult Sabatele Mele. Am zis atunci că-Mi voi revărsa furia peste ei și-i voi nimici în pustie.

14. Dar nule- am făcut astfel de dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie pângărit în fața neamurilor dinaintea cărora i-am scos.

15. De asemenea, le-am jurat în pustie că nu-i voi mai duce în țara pe care le-am rânduit-o, în țara în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările,

16. deoarece au respins rânduielile Mele, nu au urmat hotărârile Mele și au pângărit Sabatele Mele. Căci inimile lor tot după idolii lor s-au dus.

17. Totuși m-am uitat cu milă la ei, nu i-am distrus și nu i-am lăsat să sfârșească în pustie.

18. Atunci le-am zis fiilor lor în pustie: ‘Nu urmați hotărârile părinților voștri, nu păziți rânduielile lor și nu vă pângăriți cu idolii lor.

19. Eu sunt Domnul , Dumnezeul vostru! Urmați hotărârile Mele, păziți și împliniți rânduielile Mele

20. și sfințiți Sabatele Mele, ca să fie un semn între Mine și voi și să se știe că Eu sunt Domnul , Dumnezeul vostru!’

21. Dar și copiii lor s-au răzvrătit împotriva Mea. Ei nu au urmat hotărârile Mele, nu au păzit rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască, iar Sabatele Mele le-au pângărit. Atunci am zis că Îmi voi revărsa furia peste ei și-Mi voi consuma mânia împotriva lor în pustie.

22. Dar Mi-am retras mâna de dragul Numelui Meu, ca să nu fie pângărit în fața neamurilor dinaintea cărora i-am scos.

Citiți capitolul complet Ezechiel 20