Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 18:3-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn , că nu veți mai folosi această zicală în Israel!

4. Iată că toate sufletele sunt ale Mele. Atât sufletul tatălui, cât și sufletul fiului sunt ale Mele. Sufletul care păcătuiește, acela va muri!

5. Omul care este drept, care face judecată și dreptate,

6. care nu mănâncă pe munți, nu-și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel, nu o necinstește pe soția semenului său și nu se apropie de o femeie în timpul necurăției ei,

7. care nu asuprește pe nimeni, dă înapoi datornicului garanția, nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând și îl îmbracă cu o haină pe cel gol,

8. care nu împrumută cu dobândă și nu ia camătă de la nimeni, care își ferește mâna de nelegiuire și judecă după adevăr între om și om,

9. care urmează hotărârile Mele și păzește rânduielile Mele, lucrând cu credincioșie, un astfel de om drept în mod sigur va trăi, zice Stăpânul Domn.

10. Dacă unui astfel de om i se naște un fiu violent, care varsă sânge sau face oricare din lucrurile acestea

11. și nu face nici unul din lucrurile bune, ci mănâncă pe munți, o necinstește pe soția semenului său,

12. îl asuprește pe cel sărac și pe cel nevoiaș, comite jaf, nu dă înapoi garanția, își ridică ochii spre idoli, săvârșește urâciuni,

13. dă împrumut cu dobândă și ia camătă, oare va trăi un asemenea om? Nu, nu va trăi! Pentru că a săvârșit toate aceste urâciuni, va muri cu siguranță, iar sângele lui va cădea asupra capului său.

14. Dar să zicem că și lui i se naște un fiu. Acesta vede toate păcatele pe care le săvârșește tatăl său, dar, deși le vede, totuși nu le face.

15. El nu mănâncă pe munți, nu-și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel, nu o necinstește pe soția semenului său,

16. nu asuprește pe nimeni, nu reține garanția, nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând și îl îmbracă cu o haină pe cel gol.

17. El își ferește mâna de nelegiuire, nu ia dobândă de pe împrumuturi, împlinește rânduielile Mele și umblă după hotărârile Mele. Un astfel de om nu va muri din cauza nelegiuirii tatălui său, ci, în mod sigur, va trăi!

18. Dar tatăl său, care s-a îndeletnicit cu asuprirea, care l-a tâlhărit pe fratele său și care a făcut ce nu este bine în poporul său, omul acela va muri din cauza nelegiuirii sale.

19. Voi însă ziceți: «De ce să nu fie responsabil și fiul de nelegiuirea tatălui său?» Pentru că fiul a făcut judecată și dreptate și pentru că a păzit toate hotărârile Mele și le-a împlinit! De aceea, în mod sigur el va trăi!

20. Sufletul care păcătuiește, acela va muri! Fiul nu va fi responsabil de nelegiuirea tatălui și nici tatăl de nelegiuirea fiului. După cum dreptatea celui drept îi va fi de folos doar lui, tot așa răutatea celui rău se va răsfrânge doar asupra lui.

Citiți capitolul complet Ezechiel 18