Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 18:22-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

22. Toate fărădelegile pe care le-a săvârșit nu i se vor mai aminti! El va trăi din pricina dreptății pe care a înfăptuit-o.

23. Doresc Eu moartea celui rău? zice Stăpânul Domn. Oare nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?

24. Tot astfel, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și săvârșește nedreptate, asemenea tuturor urâciunilor săvârșite de cel rău, va trăi el oare? Toată dreptatea pe care a înfăptuit-o nu i se va mai aminti. Din cauza necredincioșiei de care a dat dovadă și din cauza păcatelor pe care le-a săvârșit, el va muri.

25. Totuși, voi ziceți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!» Ascultă, casă a lui Israel! Calea Mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte?

26. Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și săvârșește nedreptate, el va muri din pricina aceasta; va muri din pricina nedreptății pe care a săvârșit-o.

27. Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea în care trăiește și face judecată și dreptate, își va salva viața.

28. Dacă își vede starea și se întoarce de la toate nelegiuirile pe care le-a săvârșit, va trăi cu siguranță și nu va muri.

29. Voi însă, cei din Casa lui Israel, spuneți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!» Calea Mea nu este dreaptă, casă a lui Israel? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte?

30. De aceea vă voi judeca pe fiecare după umbletele voastre, casă a lui Israel, zice Stăpânul Domn. Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca nelegiuirea să nu vă mai fie o pricină de poticnire!

Citiți capitolul complet Ezechiel 18