Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 14:7-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Eu, Domnul , îi voi răspunde fiecărui bărbat din Casa lui Israel și fiecărui străin care locuiește în Israel, care s-au despărțit de Mine, și-au înălțat idolii în inimă și și-au așezat înainte propria lor nelegiuire ca pricină de cădere, iar apoi au venit la profet ca să-l întrebe despre Mine.

8. Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi face un semn și o pildă; îl voi tăia din poporul Meu și veți ști astfel că Eu sunt Domnul.

9. Dacă un profet este înșelat să spună un cuvânt, Eu, Domnul , l-am înșelat pe profetul acela. Îmi voi întinde mâna împotriva lui și îl voi nimici din poporul Meu, Israel.

10. Își va purta astfel vina, iar pedeapsa celui ce-l întreabă pe profet va fi la fel cu pedeapsa profetului însuși.

11. În felul acesta Casa lui Israel nu va mai pleca de la Mine ca să rătăcească și nu se va mai întina prin toate nelegiuirile ei, ci va fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul ei, zice Stăpânul Domn. ’»“

12. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

13. „Fiul omului, când va păcătui o țară împotriva Mea, fiind necredincioasă, Îmi voi întinde mâna împotriva ei, îi voi zdrobi toiagul pâinii, voi trimite foametea împotriva ei și voi nimici din ea atât oamenii, cât și animalele.

14. Chiar dacă ar fi în mijlocul ei acești trei bărbați – Noe, Daniel și Iov – prin dreptatea lor și-ar putea scăpa numai sufletele lor, zice Stăpânul Domn.

Citiți capitolul complet Ezechiel 14