Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40

Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 6 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Promisiunea eliberării este reafirmată

1. Domnul i-a răspuns lui Moise: – Vei vedea acum ce-i voi face lui Faraon. O mână puternică îl va sili să-i lase să plece. Datorită unei mâini puternice, el îi va izgoni din țara lui.

2. Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: – Eu sunt Domnul.

3. Eu M-am descoperit lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul Atotputernic, dar cu Numele de „ Domnul “ nu M-am făcut cunoscut lor.

4. Am făcut legământ cu ei ca să le dau Canaanul, țara în care au locuit ca străini;

5. tot Eu am auzit geamătul israeliților pe care egiptenii îi țin ca sclavi și Mi-am adus aminte de acest legământ.

6. De aceea așa să le spui israeliților: „Eu sunt Domnul și vă voi scoate de sub jugul egiptenilor; vă voi elibera din sclavia în care ei vă țin. Vă voi răscumpăra cu o mână întinsă și cu faptele mărețe ale judecății Mele.

7. Vă voi lua ca popor al Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru. Veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-a eliberat de sub jugul egiptenilor.

8. Vă voi duce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov și am să v-o dau vouă ca moștenire. Eu sunt Domnul. “

9. Moise le-a spus aceste cuvinte israeliților, dar ei nu le-au luat în seamă din cauza deznădejdii și a sclaviei cumplite în care se aflau.

10. După aceea, Domnul i-a zis lui Moise:

11. – Du-te și spune-i lui Faraon, monarhul Egiptului, să-i lase pe israeliți să plece din țara sa.

12. Dar Moise I-a răspuns Domnului : – Dacă israeliții nu m-au luat în seamă, cum mă va asculta atunci Faraon pe mine, un vorbitor atât de slab?

13. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron și le-a dat porunci cu privire la israeliți și la monarhul Egiptului, pentru a-i putea scoate pe israeliți din Egipt.

Genealogia lui Moise și a lui Aaron

14. Iată-i pe cei care au fost conducătorii familiilor părinților lor: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Hanoh, Palu, Hețron și Carmi; acestea au fost clanurile lui Ruben.

15. Fiii lui Simeon au fost: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite; acestea au fost clanurile lui Simeon.

16. Fiii lui Levi, potrivit genealogiilor lor, au fost: Gherșon, Chehat și Merari. Durata vieții lui Levi a fost de o sută treizeci și șapte de ani.

17. Fiii lui Gherșon au fost: Libni și Șimei, potrivit clanurilor lor.

18. Fiii lui Chehat au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Durata vieții lui Chehat a fost de o sută treizeci și trei de ani.

19. Fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși. Acestea au fost clanurile lui Levi, potrivit genealogiilor lor.

20. Amram a luat-o de soție pe Iochebed, sora tatălui său. Ea i-a născut lui Amram pe Aaron și pe Moise. Durata vieții lui Amram a fost de o sută treizeci și șapte de ani.

21. Fiii lui Ițhar au fost: Korah, Nefeg și Zicri,

22. iar fiii lui Uziel: Mișael, Elțafan și Sitri.

23. Aaron a luat-o de soție pe Elișeba, fiica lui Aminadab, sora lui Nahșon. Ea i-a născut lui Aaron pe Nadab, pe Abihu, pe Elazar și pe Itamar.

24. Fiii lui Korah au fost: Asir, Elkana și Abiasaf. Acestea au fost clanurile korahiților.

25. Elazar, fiul lui Aaron, a luat-o de soție pe una dintre fiicele lui Putiel. Ea i l-a născut pe Fineas. Aceștia au fost conducătorii familiilor leviților, potrivit clanurilor lor.

26. Iar acești Aaron și Moise sunt cei cărora Domnul le-a zis să-i scoată pe israeliți din țara Egiptului, după oștirile lor.

27. Ei sunt cei care i-au zis lui Faraon, monarhul Egiptului, să-i lase pe israeliți să plece din Egipt – acești Moise și Aaron.

Aaron vorbește pentru Moise

28. În ziua când Domnul i-a vorbit lui Moise în țara Egiptului,

29. El i-a zis: – Eu sunt Domnul ; spune-i lui Faraon, monarhul Egiptului, tot ce ți-am poruncit.

30. Însă Moise i-a răspuns Domnului : – Dar eu sunt un vorbitor slab, de ce m-ar asculta Faraon?