Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 38:14-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Draperiile pentru una din părțile intrării erau pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora.

15. În cealaltă parte, la fel; astfel, de fiecare parte a intrării în curte se aflau draperii pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora.

16. Toate draperiile din jurul curții erau din fir de in subțire răsucit.

17. Piedestalele stâlpilor erau din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint; chiar și partea de sus a stâlpilor era poleită cu argint; astfel, toți stâlpii curții aveau legături din argint.

18. Draperia de la intrarea curții era din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie, din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef; era lungă de douăzeci de coți și înaltă de cinci coți ca și draperiile curții.

19. Cei patru stâlpi ai ei și cele patru piedestale ale acestora erau din bronz, iar cârligele și legăturile erau din argint, partea de sus fiind poleită tot cu argint.

20. Toți țărușii Tabernaculului și ai curții dimprejur erau din bronz.

21. Aceasta este cantitatea materialelor folosite la Tabernacul, la Tabernaculul Mărturiei, numărate după porunca lui Moise, prin lucrarea leviților, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.

22. Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ce i-a poruncit Moise;

23. împreună cu el a fost și Oholiab, fiul lui Ahisamah, din seminția lui Dan, cioplitor, proiectant, țesător la gherghef cu fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și cu fir de in subțire.

24. Tot aurul folosit pentru lucru, în toată construcția Lăcașului, aur adus ca jertfă legănată, a fost de douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de șecheli măsurați după șechelul Lăcașului.

25. Argintul strâns de la adunare cântărea o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de șecheli, măsurați după șechelul Lăcașului.

26. S-a folosit o beca de fiecare om, adică o jumătate de șechel, măsurat după șechelul Lăcașului, pentru fiecare om numărat la recensământ de la douăzeci de ani în sus, adică șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni.

27. O sută de talanți de argint au fost folosiți pentru a turna piedestalele Lăcașului și piedestalele curții; o sută de piedestale dintr-o sută de talanți, ceea ce înseamnă că un piedestal a fost făcut dintr-un talant.

28. Din o mie șapte sute șaptezeci și cinci de șecheli au fost făcute cârligele pentru stâlpi, le-au fost poleite vârfurile și le-au fost făcute legăturile.

29. Bronzul dăruit a fost de șaptezeci de talanți și două mii patru sute de șecheli.

30. Cu el au fost făcute piedestalele de la intrarea în Cortul Întâlnirii, altarul de bronz și grătarul lui de bronz cu toate uneltele lui,

Citiți capitolul complet Exodul 38