Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 36:25-37 Noua Traducere în limba Română (NTR)

25. Pentru partea de nord a Tabernaculului au făcut douăzeci de scânduri

26. și patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură.

27. Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre apus, au făcut șase scânduri.

28. Apoi au făcut încă două scânduri pentru colțurile părții din spate a Tabernaculului.

29. Fiecare era făcută din câte două bucăți, unite de sus până jos, în partea de sus fiind prinse cu un inel de metal; au făcut la fel pentru scândurile din ambele colțuri.

30. Erau opt scânduri cu piedestalele lor de argint, în total șaisprezece piedestale, câte două sub fiecare scândură.

31. Au făcut apoi drugii din lemn de salcâm, cinci drugi pentru cadrul primei părți a Tabernaculului,

32. cinci pentru cadrul celei de-a doua părți a Tabernaculului și cinci pentru cadrul din spate al Tabernaculului, orientat spre apus.

33. Drugul din centru trecea prin mijlocul cadrului, de la un capăt la celălalt.

34. Au poleit cadrul cu aur și i-au făcut inele de aur, ca să țină drugii poleiți cu aur.

35. După aceea, au făcut draperia din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și din fir de in subțire răsucit, cu heruvimi brodați pe ea cu măiestrie.

36. Au făcut pentru ea patru stâlpi din lemn de salcâm și i-au poleit cu aur; cârligele stâlpilor erau din aur iar cele patru piedestale ale lor erau făcute din argint.

37. De asemenea, au făcut la gherghef o draperie pentru intrarea în cort, din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și din fir de in subțire răsucit.

Citiți capitolul complet Exodul 36