Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 36:11-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. La marginea draperiei exterioare din primul set, au făcut niște cheotori din fir de culoare albastră; la fel au făcut și la marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set.

12. Au făcut cincizeci de cheotori pe marginea draperiei din primul set și cincizeci de cheotori pe marginea draperiei celui de-al doilea set, astfel încât cheotoriile să se potrivească unele cu celelalte.

13. Apoi au făcut cincizeci de cârlige de aur și cu acestea au prins draperiile unele de altele, astfel încât tabernaculul alcătuia un întreg.

14. De asemenea, au făcut și unsprezece draperii din păr de capră pentru acoperișul tabernaculului.

15. Fiecare draperie era lungă de treizeci de coți și lată de patru coți; toate cele unsprezece draperii erau de aceeași mărime.

16. Au prins laolaltă cele cinci draperii ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte șase au făcut un alt set.

17. Au făcut cincizeci de cheotori pe marginea draperiei exterioare din primul set și cincizeci de cheotori pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set.

18. Au făcut cincizeci de cârlige de bronz ca să îmbine părțile cortului, astfel încât acesta să alcătuiască un întreg.

19. Au făcut pentru cort o învelitoare din piei de berbeci vopsite în roșu și o acoperitoare exterioară din piele de vițel de mare.

20. Apoi au făcut pentru tabernacul niște scânduri drepte din lemn de salcâm.

21. Fiecare scândură era lungă de zece coți și lată de un cot și jumătate;

22. fiecare avea câte două cepuri prin care erau îmbinate. Au făcut la fel toate scândurile tabernaculului.

23. Au făcut douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernaculului.

24. Sub cele douăzeci de scânduri au făcut patruzeci de piedestale de argint, din care două sub prima scândură cu cele două cepuri ale ei și două sub următoarea scândură cu cele două cepuri ale ei.

25. Pentru partea de nord a Tabernaculului au făcut douăzeci de scânduri

26. și patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură.

27. Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre apus, au făcut șase scânduri.

28. Apoi au făcut încă două scânduri pentru colțurile părții din spate a Tabernaculului.

29. Fiecare era făcută din câte două bucăți, unite de sus până jos, în partea de sus fiind prinse cu un inel de metal; au făcut la fel pentru scândurile din ambele colțuri.

Citiți capitolul complet Exodul 36